Carnati de casa

2016-12-18_3391Cred ca nu exista Craciun autentic romanesc fara carnati de casa, proaspeti sau afumati. De cativa ani si noi facem carnati in casa, chiar daca stam la bloc si nu avem conditii pentru a-i afuma sau a-i tine la vant. Congelarea este metoda prin care-i pastram.

Ingrediente pentru aprox 10 m:

  • 3 kg spata de porc
  • 3 kg fleica porc
  • usturoi – eu am pus cateva capatani, cred ca vreo 3-4, dar depinde de gustul fiecaruia
  • sare – dupa gust
  • piper – dupa gust
  • boia dulce sau iute – dupa gust
  • cimbru – dupa gust
  • alte condimente – dupa preferinta fiecaruia (eu am folosit cam 8 grame mix din piper, coriandru, ienibahar si ienupar)
  • mate de porc 10 m

Procedam astfel:

  • spalam carnea si o tocam
  • pisam bine usturoiul ca pentru mijdei si amestecam cu 4-5 linguri de apa
  • carnea trebuie sa o punem intr-un vas adanc (lighean)
  • adaugam sare (din aproape in aproape – punem mai intai o lingura de sare si amestecam bine, apoi mai punem 2-3 lingurite, amestecam foarte bine, gustam si stabilim cat mai este necesar, si tot asa…)
  • adaugam si condimentele (procedam la fel ca la sare)
  • carnea trebuie framantata foarte bine (o ora), compozitia sa devina legata
  • testam gustul facand mici chiftlute pe care le prajim si le gustam
  • dam carnea la rece cateva ore (de obicei eu o pregatesc seara si facem carnatii a doua zi dimineata)
  • matele se spala bine, se imbraca usor buza tevii astfel incat jetul de apa sa patrunda in interior (asa vedem si daca vreunul este spart)
  • umplerea se face folosind masina de tocat sau aparatul special pentru carnati.
  • se zvanta (daca exista posibilitatea), se afuma daca se poate sau se portioneaza si congeleaza imediat.

Succes si pofta buna !

 

Muschiulet de porc cu sos de ciuperci

2016-11-13_1404

Aceasta reteta este una dintre cele trei pregatite de mine duminica trecuta, pentru pranz. A fost o duminica a retetelor cehesti, bazate pe ciuperci. Pentru 3-4 persoane avem nevoie de urmatoarele ingrediente:

  • 2 bucati muschiulet de porc (cel subtire)
  • 500 g ciuperci, din care folosim doar palariile, feliate subtire
  • 2 linguri ulei de masline
  • o ceapa mica tocata marunt
  • 2-3 catei de usturoi
  • 1 lingurita maghiran uscat
  • 2 linguri patrunjelĀ proaspat, tocat marunt
  • 250 ml vin alb sec
  • 2 linguri unt
  • 2 linguri faina
  • sare si piper proaspat macinat, dupa gust

Se procedeaza astfel:

  • se incalzeste cuptorul
  • incingem uleiul intr-o tigaie larga, la foc mediu
  • punem bucatile de muschi si le frigem pe toate partile, pana ce capata o culoare aurie
  • transferam carnea intr-o tava
  • reducem flacara aragazului si in aceeasi tigaie calim ceapa 2-3 minute, adaugam si usturoiul maruntit si gatim inca 2-3 minute
  • punem ceapa si usturoiul peste carne
  • adaugam in tigaie inca putin ulei, daca este nevoie si calim ciupercile 6-8 minute, apoi le adaugam peste carne
  • adaugam maghiranul, patrunjelul si piper proaspat macinat
  • adaugam vinul si punem tava la cuptor
  • gatim carnea 45 de minute, intorcand bucatile o data sau de doua ori si adaugand putina apa daca este necesar
  • cand carnea este aproape gata, incingem untul intr-o cratita la foc mic, adaugam faina si o rumenim foarte, foarte usor
  • scoatem tava cu carne din cuptor, asezam bucatile de carne pe un platou (sau intr-un alt vas)

2016-11-12_3323

  • adaugam sosul din tava si ciupercile in cratita, peste faina, adaugam si putina apa daca este necesar si fierbem cateva minute (sosul nu trebuie sa fie prea gros, dar nici subtire)

2016-11-12_3324

  • asezonam cu sare si piper, dupa gust
  • servim carnea cu sosul de ciuperci si cu piure (sau orice alta garnitura doriti).

Pofta buna !

 

Carne marinata si gatita in stil grecesc pentru Yiros

Turcii ii spun “doner kebab”, grecii din insulele Dodecanese ii spun “yiros”. Crestinii folosesc carne de porc, iar musulmanii miel sau oaie. Indiferent cum i se spune si din ce fel de carne se prepara, marinada este aceeasi si contine:

  • sare
  • piper
  • oregano
  • chimion macinat
  • boia de ardei dulce (+iute, daca doriti)
  • ulei de masline

Eu am pregatit carne de curcan (3 bucati cat palma, fiecare) iar la marinada am folosit urmatoarele cantitati:

  • sare si piper …fiecare dupa preferinta
  • oregano (uscat) – 1 lingurita
  • chimion macinat – 1 lingurita rasa
  • boia de ardei (dulce) – 1 lingurita
  • ulei de masline – 3 linguri

Se procedeaza astfel:

  • se amesteca toate ingredientele de mai sus
  • se adauga bucatile de carne si amesteca astfel incat, fiecare bucata sa fie bine “imbracata” cu aceasta marinada; acopera vasul si se tine la frigider (cel mai bine ar fi o noapte intreaga)

2016-11-05_3300

  • se scot bucatile de carne din marinada, se scurg bine si se frig pe gratar sau intr-o tigaie non-aderenta

2016-11-06_3312

  • se taie fasii lungi si se serveste cu lipie, salata, etc.

2016-11-06_3318

2016-11-06_3315

Reteta de marinada este din cartea “Culinaria – Greece”.

Pofta buna !

 

Rulou din piept de curcan cu sunca si cascaval

2016-10-29_7637Mesele din week-end sunt intotdeauna o provocare. Sunt singurele zile in care putem lua masa impreuna si de aceea ma straduiesc sa pregatesc altceva decat mancare obisnuita.

Pentru sambata care tocmai a trecut am pregatit aceste rulouri din piept de curcan, cu felii subtiri de sunca si fasii de cascaval afumat.

Pentru trei persoane avem nevoie de urmatoarele ingrediente:

  • 3 bucati piept curcan (fiecare bucata cu grosime de un deget si de marimea unei palme)
  • 3 felii de sunca foarte subtire (cam ca feliile de prosciutto)
  • cascaval
  • sare, piper si cimbru uscat

Procedam astfel:

  • presaram bucatile de carne cu sare, piper si cimbru, pe ambele parti
  • le batem foarte bine cu ciocanul de snitele, astfel incat sa obtinem in final o bucata de carne foarte, foarte subtire (ca sa nu facem mizerie, punem bucata de carne intre doua folii alimentare de plastic)
  • pe fiecare bucata de carne (batuta bine) punem sunca si fasii subtiri de cascaval
  • rulam bine si strans, legam cu ata alimentara, infasuram in folie de plastic alimentara si punem la frigider macar o ora
  • in momentul in care vrem sa pregatim rulourile, le desfacem din folie, le dam prin putina faina si le frigem in putin ulei, pe toate partile.
  • la momentul servirii indepartam ata alimentara šŸ™‚

Pofta buna !

2016-10-29_7639

Gulas cehesc de vitel

2016-10-23_7628Asa cum am promis in postarea anterioara, revin cu reteta de gulas, gatit a la Praga. Noi l-am mancat acolo pregatit cu carne de vita, dar cum eu aici in Bucuresti nu am gasit inca un loc de unde sa cumpar o carne de vita care sa fie totusi frageda, am ales sa pregatesc reteta folosind carne de vitel.

Ingrediente pentru 3-4 persoane:

  • 800 g carne vitel
  • 2 linguri ulei
  • o ceapa mai mare
  • 1 lingurita zahar
  • 3-4 catei de usturoi
  • 2 lingurite chimion macinat
  • 3 lingurite boia dulce
  • 1 lingurita maghiran uscat
  • 2-3 foi dafin
  • 3 linguri pasta de tomate
  • 1 lingura otet balsamic
  • 600-700 ml supa de pui
  • sare si piper dupa gust

Procedam astfel:

  • taiem ceapa marunt
  • intr-o cratita incalzim uleiul, adugam ceapa si o presaram cu zahar
  • calim la foc mic pana ce ceapa se caramelizeaza
  • adaugam usturoiul maruntit,Ā praful de chimion, boiaua, maghiranul si amestecam
  • adaugam pasta de tomate, otetul si supa
  • aducem la punctul de fierbere si lasam sa fiarba 5 minute
  • adaugam carnea taiata cuburi sau fasii subtiri si lasam sa fiarba incet, pana ce carnea este foarte bine fiarta
  • daca sosul scade prea mult mai daugam cate putina supa calda (sau apa calda)
  • se serveste cu muraturi si knedliky…sau paine proaspata

Pofta buna!

2016-10-23_7627

Rulouri din piept de curcan

Aceasta mini vacanta de 1 Decembrie, mi-a dat timpul necesar pentru a-mi rasfata, gastronomic, familia. Printre altele, am pregatit si aceste rulouri din piept de curcan, umplute cu bacon si ciuperci. Un deliciu !

2015-11-30_3016

Ingrediente necesare pentru 3 portii mari:

  • 3 bucati piept de curcan (cam de o palma si jumatate marime)
  • ciuperci conservate – 1 borcan mic
  • 200 g bacon, taiat cubulete
  • 1 ceapa mica
  • cativa catei de usturoi
  • 2 linguri crema de branza (gen Almette)
  • piper proaspat macinat si alte condiment, dupa gust

Mod de preparare:

  • batem bine fiecare bucata de carne in parte si asezonam cu putina sare si piper proaspat macinat
  • ungem fiecare bucata de carne cu cate un strop de ulei
  • calim bacon-ul, cu ciupercile, ceapa si usturoiul (toate taiate marunt)
  • la final adaugam 2 linguri crema de branza si omogenizam
  • repartizam uniform umplutura pe fiecare bucata de carne
  • rulam strans si legam fiecare rulou cu ata alimentara sau prindem cu scobitori

2015-11-29_3004

  • incingem cateva linguri de ulei, intr-o tigaieĀ si rumenim putin rulourile, pe toate partile
  • le asezam apoi intr-o tava, adaugam cate putin din uleiul ramas in tigaie si un pahar de apa
  • dam tava la cuptor pana ce rulourile se rumenesc frumos
  • stropim din cand in cand rulourile cu sosul din tava
  • inainte de servire indepartam ata alimentara sau scobitorile

Pofta buna !

2015-11-30_3012

Cordon bleu

2015-08-29_2914

Azi, o reteta simpla si usoara, ideala pentru un pranz, de duminica, in familie.

Ingrediente:

  • piept de pui
  • sunca
  • cascaval feliat
  • faina
  • pesmet
  • ou batut

Cum procedam:

  • Ā punem pieptul de pui intre doua folii alimentare si-lĀ aplatizam bine
  • condimentam cu sare si piper
  • peste pieptul de pui punem cascavalul si deasupra sunca
  • rulam bine si avem grija sa impachetam bine capetele (ca la sarmale)
  • dam preparatul prin faina, apoi ou batut, apoi pesmet si prajim in ulei

Pofta buna !

2015-08-29_2913