Salata verde cu ton si ou

2016-03-14_3156

Chiar daca zilele acestea a fost ceva mai frig afara, temperaturi potrivite mai degraba lunii februarie, este totusi primavara. Pe tarabe, in piata, predomina culoarea verde (salata, ceapa verde, usturoi verde, leustean proaspat si foarte aromat, stevie, leurda, untisor) si pe ici pe colo cate o pata de culoare rosie data de ridichi si loboda.

Chiar si la birou…toata lumea mananca salata. Poate de aceea si nu numai, am ales sa va ofer azi o reteta simpla, cu salata verde, ton si alte verdeturi de sezon. Insa, inainte de a va prezenta reteta, haideti sa vedem cum alegem cele mai proaspete verdeturi:

Salata:

– sursa de vitamina A, beta-caroten, acid folic, vitamina C, mangan, crom, fibre alimentare, vitamina B1, vitamina B2, minerale de potasiu, molibden, fier si fosfor

– alegeti salata mai inchisa la culoare pentru a avea un continut mai ridicat de nutrienti; frunzele trebuie sa fie crocante si proaspete, fara pete mai inchise sau mai deschise la culoare; de evitat frunzele decolorate si rupte.

– pentru a pastra salata proaspata, mai multe zile, nu trebuie sa o spalam inainte de a o depozita in frigider

Ridichile:

– sunt o sursa excelenta de fibre alimentare, minerale precum potasiu, calciu, fier, fosfor, cupru, zinc, fluor si oligoelemente; au proprietati de detoxifiant si intaritor al imunitatii;  ajuta la indepartarea senzatiei de balonare, dar si a indigestiilor; ridichiile rosii ajuta la o mai buna functionare a ficatului

– alege ridichi cu frunzele proaspete si verzi; allege ridichile tari, mici sau medii, cu culoarea uniforma si “vie”; daca in timpul pastrarii s-au deshidratat putin, le poti rehidrata tinandu-le o ora in apa rece

Ceapa verde:

– contine uleiuri eterice, acizi, fibre, vitamine (C, E, B1, B3, B6 si B9) calciu, magneziu, potasiu, fier si sulf, care stimuleaza metabolismul; alicina si cuercitina din ceapa au un efect puternic antioxidant, cu rol in combaterea tulburarilor circulatorii si a bolilor cardiovasculare; purifica si stimuleaza procesul de regenerare al celulelor

– alege ceapa cu bulbii albi si tari, care mai au inca fire din radacina, cu frunzele drepte, intregi si verzi

Usturoiul verde:

– contine alicina, o substanta cu efect de antibiotic, vitamine si minerale (siliciu, calciu, fosfor, sulf, potasiu)

…si acum sa trecem la reteta:

  • 1 salata verde
  • ceapa verde
  • usturoi verde
  • 1 conserva ton intreg in suc propriu
  • ridichi
  • rosii cherry
  • cateva fire de marar
  • 1 cubulet de cascaval (ras pe razatoarea mare)
  • ardei gras rosu
  • sare de mare sau de Hymalaya
  • piper proaspat macinat
  • ulei de masline
  • suc proaspat de lamaie

Procedam astfel:

  • spalam salata si rupem frunzele (nu taiem niciodata salata cu cutitul)
  • adaugam ceapa verde, usturoiul verde, ridichile taiate feliute, ardeiul gras, rosiile cherry taiate 1 doua sau patru bucati (depinde de marime), mararul, tonul (scurs de suc), sare, piper, zeama de lamiae
  • amestecam, iar la final decoram cu felii de ou si cascaval ras

Pofta buna !

2016-03-14_3157

2016-03-14_3159

Aromele toamnei….Macesele

Măceșul (Rosa canina) este o specie de plantă nativă în Europa, nord-vestul Africii și în vestul Asiei.

Fructul este foarte bogat în vitamina C, conținând peste 2000 mg din această substanță la 100 de grame de fruct. De aceea, este utilizat la producerea de siropuri, ceaiuri, dulcețuri, gemuri

Măcesul (Rosa canina) este foarte apreciat în medicina naturistă, în special datorită complexului de vitamine pe care îl conține: vitamina A, B1, B2, C, K, P, E.
Măceșul este un rezervor de vitamine pentru organismul uman. Ceaiul de măceșe tratează intoxicațiile, diarea, afecțiunile hepatice, febra, viermii intestinali (în acest caz, și pulberea de măceșe este foarte eficientă), palpitațiile. Afecțiunile rinichilor și ale vezicii urinare pot fi tratate cu ajutorul ceaiului de semințe de măceș.
Elixirul de măceș este recomandat în tratarea bronșitei cronice și a tusei de bătrânețe.

(sursa: wikipedia)

Aromele toamnei….Catina

Cătina albă, cunoscută īn unele părți și sub numele de cătină de rāu sau simplu cătină (nume științific Hippophaë rhamnoides L.), este un arbust foarte ramificat și spinos care crește în România începând din nisipurile și pietrișurile litorale până în regiunile muntoase, alcătuind uneori crânguri și tufișuri destul de întinse.

Cătina albă se utilizează deopotrivă în industria alimentară, în silvicultură, în farmacie dar și ca plantă ornamentală. Fructul de cătină conține de două ori mai multă vitamina C decat măcesul și de 10 ori mai mult decat citricele. În fructele coapte conținutul depășește 400-800 mg la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente în fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regăsim celuloza, betacaroten (într-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri complexe, etc.

Se întrebuințează numai fructele mature (Fructus Hippophaë) atât în stare proaspătă, cât și uscată; se recoltează imediat după coacerea lor și până la lăsarea primului ger; în stare crudă u gust acru-astringent. Principii active : vitaminele B1, B2, C, PP, carotenoide, acid folic. Acțiune farmacologică : tonifiant general, datorită complexului vitaminic pe care-l conține.

Fructele de cătină sunt utilizate atât în scopuri terapeutice în hipo- și avitaminoze, în anemie și convalescență, cât și în scopuri alimentare sub formă de sucuri, siropuri, marmeladă etc. Se poate utiliza și infuzia 2-3%, folosind 2-3 ceaiuri pe zi.

Datorită compoziției și prezenței vitaminelor, fructele de cătină se utilizează în prevenirea răcelilor. Infuzia de cătină este recunoscută în principal pentru efectul său asupra bolilor de ficat și lipsei de vitamine în organism. Dacă în infuzia de cătină se adaugă și câteva fructe de măceș va rezulta un ceai vitaminizant.

Vinul de cătina poate fi considerat un remediu natural, deoarece ajută organismul vitaminizandu-l, având în același timp și o acțiune tonică.

(sursa: wikipedia)

Aromele toamnei…Gutuia

“Galbena gutuie dulce,amaruie
Lampa la fereastra toata viata noastra”
Gutuiul (Cydonia oblonga), unicul membru din genul Cydonia, este un arbore de mărime medie, originar din regiunea Caucazului, în sud-vestul cald al Asiei. Este un arbore fructifer înrudit cu mărul și părul. Este cunoscut din antichitate, fructele sale fiind folosite în gastronomie sau în medicina populară, alături de semințe și frunze.

  

Fructul său, numit gutuie, este o bacă falsă, acoperită de un puf cafeniu. Gutuile coapte au culoare galbenă. Sunt tari și aromatice, cu pulpa astringentă. Își mențin consistența fermă, aroma și aciditatea, chiar și după fierbere. Au un conținut ridicat de pectine, care le conferă un grad mare de gelificare. Se păstrează bine timp îndelungat. 

Gutuia poate fi mâncată crudă atunci cand este coapta, sau poate fi mâncata cu zahăr. Este folosită la marmelade și compot sau poate fi coaptă. Conținutul ei nutritiv este mic, puține vitamine și minerale , potasiu și mici cantități de vitamina C. Conține importante cantități de fibră, are proprietăți desinfectante și favorizează eliminarea acidului uric. 

Vechii greci ofereau gutui la nunți, ritual care a venit din Orient împreună zeița Afrodita. Plutarh relatează ca miresele în Grecia mușcau dintr-o gutuie pentru a parfuma sărutul înainte de a intra în camera nupțială ” ca primul sărut să nu fie dezagradabil”.  Cel mai bun tip de gutui venea din regiunea Cydonia, pe coasta nord-estică a insulei Creta, fruct cunoscut de greci ca “Mela kudonia” sau ” măr de Cydonia” de unde provine de asemenea și numele ei stiințific. 

Romanii de asemenea foloseau gutui; cartea de bucătărie romană a lui Apicio ne dă rețete pentru a găti gutuia cu miere și o combină spre surpriza noastra chiar și cu Praz (Allium ampeloprasum var. porrum). Plinius menționează un tip numit gutuie de Mulvian, care se putea mânca crudă. Columella menționează trei tipuri, una dintre ele “mărul de aur” – care era probabil fructul paradisului citat în Grădina Hesperidelor– a dat nume tomatelor italiene (pomodoro). 

Gutuiul este menționat pentru prima dată într-un text englez la sfârșitul secolului XIII, totuși Anglia nu este o zonă foarte propice, datorită temperaturilor mici ale verii care împiedică gutuia să se coacă în totalitate. De asemenea au fost duse în Lumea Nouă, dar sunt rare în America de nord, datorită unei boli cauzată de bacteria Erwinia amylovora. Se cultivă mult în Argentina, Uruguay, Balcani, Spania și în bazinul Mediteranei. Aproape toate gutuile din magazinele Americii de Nord provin din Argentina. 

(sursa: wikipedia)

Mazarea

Pietele au inceput sa capete miros de “nou” (este doar o metafora, evident), pentru ca pe tarabe au aparut cartofii noi, varza noua, mazarea, fasole galbena , morcovi noi, dulci si gustosi.

Din acest motiv, m-am hotarat sa va impartasesc cate ceva despre mazare:

– mazarea este bogata in vitaminele A, B1, B2, C, fibre si fier;

– specialisti ne recomanda consumul zilnic de mazare;

– este ideala in dietele de slabit sau in regimul alimentar cardiac;

– potasiul continut de mazare, impiedica retentia de apa in organism;

– mazarea accelereaza digestia si detoxifica organismul;

– mazarea NU se fierbe mai mult de 10-15 minute, pentru anu-si pierde vitamina C;

– mazarea se combina ideal cu mararul, ciupercile si carnea de pui, care ii potenteaza gustul dulceag.

Spor la gatit, va doresc !!

Ridichiile rosii

Cunoscute pentru virtutile lor terapeutice, ridichile erau cuprinse în alimentatia zilnica a sclavilor care lucrau la constructia piramidelor, în Egiptul antic, pentru a le mentine sanatatea.

În medicina noastra populara, ridichea este recomandata contra tusei, afectiunilor digestive, urticariei.

Ridichile au actiune antiinfectioasa si favorizeaza degajarea cailor respiratorii, prin expectoratie.

Ridichile sunt un antiseptic energic si stimuleaza vezica biliara sa secrete mai mult.

Primavara, toti cei care au afectiuni ale ficatului si ale vezicii biliare ar trebui sa faca o cura de ridichi rosii, consumate pe stomacul gol.

Nu aruncati frunzele de la ridichi. Când le cumparati aveti grija sa nu fie vestede. Sunt excelente pentru salata. Se spala bine si se prepara la fel ca salata verde.

Verdeturi de primavara (II)

Sa continuam povestea verdeturilor de primavara, o poveste inepuizabila, zic eu, pentru ca natura este darnica si generoasa, doar noi oamenii, din pacate, nu stim sa folosim aceste daruri.

Leusteanul – numele sau latin este Levisticum officinale, o planta europeana, descoperita si folosita pentru prima data in bazinul Marii Mediterane, pe teritoriul Italiei, Greciei si al Frantei; in aceste zone a existat si partial mai exista un adevarat cult pentru aceasta iarba aromatica, care era considerata nu doar un simplu zarzavat, ci si un medicament redutabil si chiar un elixir magic, foarte eficient.

Pana de curand, virtutile terapeutice ale leusteanului au fost complet ignorate de medicina moderna, fiind considerat un simplu zarzavat. Recent, studii farmacologice realizate in Italia, Statele Unite, Turcia si Spania au aratat ca leusteanul este mai degraba planta medicinala, decat zarzavat. Principiile active pe care le contine au o puternica actiune terapeutica asupra aparatului respirator, a aparatului reno-urinar, asupra sistemului endocrin si a celui imunitar.

In bucataria europeana, leusteanul este printre putinele zarzavaturi si condimente considerate ca putand inlocui sarea, din punctul de vedere al gustului (sarea este contraindicata in multe boli cardiovasculare, digestive sau reno-urinare). In traditia culinara romaneasca, leusteanul este vazut exclusiv ca un ingredient al borsurilor si ciorbelor, insa el poate fi consumat si in supe (ca in Italia) sau in mancarurile cu cartofi (ca in bucataria germana). Important este, pentru a nu-si pierde proprietatile terapeutice, sa fie mancat cat mai putin preparat termic, fiind adaugat dupa ce am gatit hrana, si nu in timp ce este pe foc.

(Sursa: Formula AS)